Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

1 Prezentare generală

Perspectivele pe termen scurt ale creșterii economice în zona euro s-au deteriorat, în timp ce pe termen mediu economia ar trebui să revină progresiv la o expansiune moderată, pe fondul redresării atât a cererii interne, cât și a cererii externe. Activitatea economică în zona euro a crescut într-un ritm modest în prima jumătate a anului 2023, în pofida nivelului considerabil de comenzi restante din industria prelucrătoare și a corecției prețurilor ridicate ale produselor energetice. În plus, aceste efecte s-au estompat în mare măsură, indicatorii pe termen scurt sugerând o stagnare în viitorul apropiat, pe fondul condițiilor de finanțare mai restrictive, al încrederii reduse a sectorului corporativ și a consumatorilor și al cererii externe scăzute în contextul aprecierii euro. Se anticipează o intensificare a creșterii economice începând cu anul 2024, în condițiile în care cererea externă se apropie de trendul său prepandemic și veniturile reale consemnează o ameliorare, fiind susținute de reducerea inflației, de o dinamică alertă a salariilor nominale și de nivelul în continuare scăzut, deși în ușoară accelerare, al șomajului. Cu toate acestea, creșterea economică va continua să fie frânată, pe măsură ce înăsprirea politicii monetare a BCE și condițiile nefavorabile de creditare se propagă la nivelul economiei reale, iar sprijinul fiscal este retras treptat. Pe ansamblu, se anticipează o încetinire a ritmului mediu anual de creștere a PIB real de la 3,4% în 2022 la 0,7% în 2023, urmată de o redresare la 1,0% în 2024 și 1,5% în 2025. Comparativ cu proiecțiile experților Eurosistemului din luna iunie 2023, perspectivele creșterii PIB au fost revizuite în sens descendent cu 0,2 puncte procentuale pentru 2023, cu 0,5 puncte procentuale pentru 2024 și cu 0,1 puncte procentuale pentru 2025, reflectând o înrăutățire semnificativă a perspectivelor pe termen scurt, pe fondul deteriorării indicatorilor din sondaje, al condițiilor de finanțare mai restrictive, inclusiv al unor efecte mai nefavorabile asociate ofertei de credite, precum și al aprecierii cursului de schimb al euro.[1]

Inflația totală în zona euro este proiectată să se reducă în continuare pe parcursul orizontului de proiecție, ca urmare a diminuării presiunilor din partea costurilor și a blocajelor la nivelul ofertei, precum și a impactului înăspririi politicii monetare. Potrivit anticipațiilor, inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente va consemna, de asemenea, un declin progresiv, estimându-se că aceasta se va situa, totuși, peste nivelul inflației totale până în prima parte a anului 2024. Dezinflația proiectată se datorează disipării efectelor șocurilor anterioare ale prețurilor produselor energetice și a altor presiuni inflaționiste din partea costurilor, creșterea puternică a costurilor cu forța de muncă devenind treptat principalul motor al inflației IAPC exclusiv produse energetice și alimente. Se previzionează că dinamica salarială se va reduce gradual începând cu jumătatea anului 2023, deși se va menține ridicată pe parcursul orizontului de proiecție, ca urmare a majorărilor salariilor minime și a măsurilor de compensare a creșterii inflației, în contextul unor condiții restrictive, deși în curs de atenuare, pe piața forței de muncă. Se așteaptă ca marjele de profit, care au înregistrat o creștere semnificativă în anul precedent, să acționeze ca un amortizor împotriva propagării costurilor cu forța de muncă la nivelul prețurilor finale pe termen mediu. În plus, înăsprirea politicii monetare ar trebui să frâneze tot mai mult inflația de bază. În ansamblu, în ipoteza că anticipațiile privind inflația pe termen mediu vor rămâne ancorate la ținta inflației stabilită de BCE, se estimează că inflația IAPC totală se va reduce de la un nivel mediu de 8,4% în 2022 la 5,6% în 2023, la 3,2% în 2024 și la 2,1% în 2025, atingând ținta în trimestrul III 2025. Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2023, inflația IAPC a fost revizuită în sens ascendent pentru 2023 și 2024, ca urmare a majorării cotațiilor futures ale produselor energetice, și în sens descendent pentru 2025, întrucât se consideră că efectele aprecierii euro, ale înăspririi condițiilor de finanțare și ale condițiilor ciclice mai puțin favorabile vor tempera inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente.

Tabelul 1

Proiecții privind creșterea economică și inflația în zona euro

(variații procentuale anuale)

Notă: Cifrele aferente PIB real se referă la date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții. Datele pot fi descărcate, tot cu frecvență trimestrială, din baza de date conținând proiecții macroeconomice de pe website-ul BCE.

Reflectând gradul ridicat de incertitudine asociat perspectivelor economice, acest raport conține un scenariu de evaluare a implicațiilor unor eventuale evoluții economice mai modeste și ale unei reintensificări a tensiunilor financiare în China asupra economiei zonei euro (Caseta 3), precum și o serie de analize ale senzitivității legate de traiectoriile alternative ale prețurilor produselor energetice și ale materiilor prime alimentare (Caseta 4).

2 Economia reală

În trimestrul II 2023, creșterea economică în zona euro a fost modestă, pe fondul unei contribuții pozitive din partea cererii interne și a acumulării de stocuri și al unei contribuții negative din partea exporturilor nete (Graficul 1).[2] Referitor la producție, cea industrială s-a moderat în trimestrul II, în pofida sprijinului furnizat de volumul ridicat din punct de vedere istoric al comenzilor restante în contextul atenuării blocajelor la nivelul ofertei. Numai activitatea în sectorul serviciilor a înregistrat o creștere trimestrială pozitivă în ceea ce privește valoarea adăugată brută în trimestrul II. Pe partea cererii, având în vedere inflația ridicată și condițiile restrictive de finanțare, consumul privat a consemnat o stagnare, situându-se sub nivelul estimat în proiecțiile din luna iunie. Formarea brută de capital fix a avut o contribuție pozitivă, mai ales datorită investițiilor corporative și celor guvernamentale. Se estimează că scăderea cererii externe și pierderile de competitivitate au condus la o contribuție negativă a exporturilor nete la creșterea economică, în pofida nivelului foarte scăzut al importurilor.

Graficul 1

Creșterea PIB real în zona euro

(variații procentuale trimestriale, date trimestriale ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare)

Notă: Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat (a se vedea și nota de subsol 2). Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție. Intervalele din jurul proiecțiilor centrale oferă o măsură a gradului de incertitudine și sunt, prin definiție, simetrice. Acestea se bazează pe erori de proiecție anterioare, după ajustarea cu valorile extreme. Intervalele de variație, de la nuanțele cele mai închise la cele mai deschise, prezintă probabilitățile de 30%, 60% și 90% conform cărora rezultatul creșterii PIB real se va încadra în intervalele respective. Pentru mai multe informații, a se vedea Caseta 6 din proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților BCE din luna martie 2023.

Conform proiecțiilor, dinamica PIB va stagna în trimestrul III 2023 și va rămâne modestă în trimestrul IV, în condițiile în care activitatea în sectorul prelucrător se menține scăzută, iar cea din sectorul serviciilor este previzionată să încetinească. Se estimează că impulsul dat activității economice de corecția numărului de comenzi restante se va diminua, iar efectul inhibitor exercitat de înăsprirea condițiilor de finanțare și de condițiile nefavorabile de creditare se va intensifica. De altfel, indicatorii din sondaje sugerează o restrângere a activității, evoluție care se extinde, în prezent, la nivelul sectorului serviciilor, contrastând cu continuarea creșterii în acest sector estimată în proiecțiile din luna iunie. Întrucât se previzionează că inflația se va reduce, iar câștigurile salariale se vor majora în contextul unei piețe a forței de muncă în continuare tensionate, veniturile disponibile reale ar trebui să se redreseze. Deși se anticipează că această evoluție va crea premisele unei redresări a consumului privat în semestrul II 2023, încrederea consumatorilor s-a diminuat în luna august, alături de cea a sectorului corporativ în ceea ce privește producția de bunuri de consum, ceea ce implică un comportament mai prudent al consumatorilor comparativ cu proiecțiile din luna iunie. În același timp, conform proiecțiilor, contribuția schimburilor comerciale nete va rămâne negativă în a doua jumătate a anului 2023, în contextul intensificării dinamicii importurilor în concordanță cu cererea internă, în timp ce creșterea exporturilor rămâne moderată, deși se așteaptă ca atât importurile, cât și exporturile să se situeze sub nivelul din proiecțiile din luna iunie. În ansamblu, se estimează o creștere economică în zona euro, în linii mari, constantă în semestrul II 2023, aceasta fiind revizuită în sens descendent cu 0,6 puncte procentuale față de proiecțiile din luna iunie.

Pe termen mediu, se proiectează o consolidare moderată a creșterii PIB în zona euro, pe fondul majorării veniturilor reale ale gospodăriilor populației și al ameliorării cererii externe, deși vor exista influențe nefavorabile generate de înăsprirea condițiilor de finanțare și de diminuarea sprijinului fiscal. Creșterea PIB real se va accelera pe tot parcursul anului 2024 și se va stabiliza în 2025 (Tabelul 2). Pe lângă corecția șocurilor energetice, se anticipează că această creștere va fi sprijinită de temperarea presiunilor inflaționiste, în contextul unei dinamici reziliente a veniturilor din muncă, creând premisele unei redresări a consumului privat. Cererea externă, care a avut o evoluție deosebit de modestă anul acesta, ar trebui, de asemenea, să se redinamizeze. Cu toate acestea, se consideră că impulsul dat de acești factori favorabili ar fi inhibat de condițiile de finanțare mai restrictive și de aprecierea euro. În plus, deși se estimează că măsurile de sprijin fiscal vor fi, în linii mari, neutre pentru creșterea economică în anul 2023, eliminarea acestora ar trebui să determine o reducere a creșterii economice în 2024 și 2025.

Se previzionează că înăsprirea condițiilor de finanțare, în principal ca urmare a majorării ratelor dobânzilor, dar, parțial, și datorită restricțiilor privind furnizarea de credite, va continua să tempereze cererea. Majorarea pronunțată a ratelor dobânzilor începând cu luna decembrie 2021 continuă să se transmită la nivelul economiei reale, afectând perspectivele creșterii economice (reflectate în ipotezele tehnice ale proiecțiilor, a se vedea Caseta 1), în special pentru anii 2023 și 2024.[3] În plus, potrivit celui mai recent sondaj al BCE privind creditul bancar în zona euro, condițiile de creditare s-au înăsprit de la începutul anului, iar dinamica împrumuturilor s-a redus considerabil. Acești factori, alături de deteriorarea semnificativă a indicatorilor lunari recenți privind activitatea economică, sugerează că efectele nefavorabile asociate ofertei de credite pot fi mai puternice decât cele anticipate în proiecțiile din luna iunie, în pofida situației în general favorabile a bilanțurilor gospodăriilor populației și ale companiilor.

Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2023, creșterea PIB real a fost revizuită în sens descendent cu 0,2 puncte procentuale pentru anul 2023, cu 0,5 puncte procentuale pentru anul 2024 și cu 0,1 puncte procentuale pentru 2025. Revizuirile se datorează în mare măsură: (i) deteriorării accentuate a perspectivelor creșterii pe termen scurt, după cum sugerează indicatorii din sondaje, (ii) condițiilor de finanțare mai restrictive (inclusiv majorării ratelor dobânzilor active și condițiilor mai nefavorabile de creditare) și (iii) aprecierii cursului de schimb și scăderii cererii externe. Declinul recent al indicatorilor privind activitatea economică implică revizuiri în sens descendent ale cererii interne în semestrul II 2023, care se reportează în 2024, fiind amplificate de noi revizuiri în sens descendent ale investițiilor private, care conduc, de asemenea, la o cerere internă mai modestă în 2025. Se estimează că restrângerea ofertei de credite va afecta mai puternic creșterea PIB real, în special în 2024, comparativ cu proiecțiile din luna iunie.

Tabelul 2

Proiecțiile privind PIB real, piețele forței de muncă și schimburile comerciale

(variații procentuale anuale, în absența altor mențiuni)

Notă: PIB real și componentele sale se referă la date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții. Datele pot fi descărcate, tot cu frecvență trimestrială, din baza de date conținând proiecții macroeconomice de pe website-ul BCE.
1) Inclusiv schimburile comerciale din interiorul zonei euro.

Referitor la componentele PIB real, se previzionează redresarea graduală a consumului real al gospodăriilor populației, care va sprijini creșterea economică, pe fondul reducerii incertitudinilor și al ameliorării veniturilor reale și a încrederii. Consumul privat s-a menținut, în linii mari, constant în prima jumătate a anului. Consumul de produse energetice și alimente s-a restrâns, în timp ce cererea de servicii destinate consumatorilor s-a menținut rezilientă. Reflectând reducerea inflației și a incertitudinilor, se anticipează o creștere a cheltuielilor de consum începând cu trimestrul III 2023. Dincolo de orizontul pe termen scurt, pe seama diminuării în continuare a inflației și a incertitudinilor, precum și a majorării veniturilor reale, consumul va continua să se amelioreze și să sprijine creșterea economică, în pofida disipării treptate a efectelor redeschiderii economiei în urma pandemiei. Dinamica consumului privat a fost revizuită în sens descendent cu 0,3 puncte procentuale pentru anul 2024 comparativ cu proiecțiile din luna iunie, ca urmare a efectelor de report determinate de o revizuire în sens descendent a perspectivelor pe termen scurt și de o înclinație mai pronunțată spre economisire, traiectoria pe termen mediu a consumului fiind, în mare măsură, nemodificată.

Veniturile disponibile reale sunt proiectate să se redreseze în 2023 și să sprijine consumul, reflectând reducerea inflației și dinamica robustă a câștigurilor salariale. După scăderea ușoară consemnată în anul 2022, se anticipează o redresare a veniturilor disponibile reale în 2023, ca urmare a creșterii puternice a veniturilor din muncă și a altor venituri decât cele din muncă (în special pe seama evoluției excedentului brut de exploatare și a componentelor veniturilor mixte în trimestrul I 2023), precum și a diminuării inflației. Alături de dinamica salarială robustă, se estimează că alte venituri decât cele din muncă vor sprijini puterea de cumpărare a gospodăriilor populației, în pofida moderării treptate pe parcursul orizontului de proiecție. Transferurile fiscale ar trebui să aibă o contribuție, în linii mari, neutră la creșterea veniturilor disponibile reale și a consumului pe parcursul întregului orizont de proiecție. În ansamblu, se proiectează că veniturile disponibile reale se vor majora cu 0,6% în 2023, cu 1,0% în 2024 și cu 1,2% în 2025.

Se anticipează că rata de economisire a gospodăriilor populației se va menține ridicată în 2023, normalizându-se doar progresiv ulterior. Rata de economisire a crescut în semestrul I 2023 și se previzionează că se va menține anul acesta net superioară nivelului său prepandemic, mai ales ca urmare a majorării, în trimestrul I 2023, a altor venituri decât cele din muncă, cu o înclinație scăzută spre consum. Pe fondul diminuării în continuare a incertitudinilor și a presiunilor inflaționiste pe parcursul orizontului de proiecție, rata de economisire a gospodăriilor populației va scădea ușor, menținându-se însă peste nivelul din perioada prepandemie, în condițiile în care majorarea ratelor dobânzilor contrabalansează dorința gospodăriilor populației de a-și normaliza comportamentul de economisire după pandemie. Conform anticipațiilor, stocul de economii excedentare nu va sprijini creșterea consumului, având în vedere că acesta este acumulat, în mare măsură, de gospodăriile mai înstărite ale populației și este deținut sub formă de active nelichide. Rata de economisire a fost revizuită în sens ascendent comparativ cu proiecțiile din luna iunie pentru prima jumătate a orizontului de proiecție și reflectă, în mare măsură, revizuiri ale datelor pentru trimestrul I 2023, pe fondul evoluțiilor mai robuste ale altor venituri decât cele din muncă, estimându-se o corecție graduală a acestora, și al stimulentelor mai puternice destinate economisirii, ca urmare a majorării ratelor dobânzilor și a limitării accesului la creditare până la finele orizontului de proiecție.

Caseta 1
Ipoteze tehnice privind ratele dobânzilor, prețurile materiilor prime și cursurile de schimb

Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2023, ipotezele tehnice includ rate mai ridicate ale dobânzilor, precum și o majorare a prețurilor petrolului și ale gazelor naturale, prețuri angro mai reduse ale energiei electrice și o apreciere a euro. Ipotezele tehnice referitoare la ratele dobânzilor și la prețurile materiilor prime se bazează pe anticipațiile pieței, data-limită pentru includerea ultimelor informații fiind 22 august 2023. Ratele dobânzilor pe termen scurt se referă la EURIBOR la trei luni, anticipațiile pieței fiind derivate din ratele dobânzilor futures, în timp ce randamentele obligațiunilor de stat cu scadența la 10 ani sunt utilizate pentru aproximarea ratelor dobânzilor pe termen lung.[4] Atât ratele dobânzilor pe termen scurt, cât și cele pe termen lung au crescut de la data-limită pentru proiecțiile din luna iunie 2023 și, în raport cu proiecțiile respective, traiectoriile estimate ale acestora au fost, de asemenea, revizuite în sens ascendent.

Tabel

Ipoteze tehnice

Notă: Datele pot fi descărcate din baza de date conținând proiecții macroeconomice de pe website-ul BCE.

Ipotezele tehnice privind prețurile petrolului au fost revizuite în sens ascendent, în medie, cu peste 10% pe parcursul orizontului de proiecție, în condițiile în care preocupările legate de oferta insuficientă de petrol au depășit temerile privind cererea globală de petrol.[5] În perioada recentă, prețurile petrolului au avut la bază trei factori principali: decizia OPEC+ de a reduce oferta, un deficit general de ofertă (presiuni în sensul creșterii) și preocupările legate de cererea de petrol din partea Chinei, pe fondul temerilor privind creșterea economică a acestei țări (presiuni în sensul scăderii). În ansamblu, curba cotațiilor futures ale petrolului s-a deplasat în sus comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2023 (cu 5,9% pentru 2023, cu 12,6% pentru 2024 și cu 10,6% pentru 2025), dar se anticipează în continuare că prețul petrolului va scădea de la 82,7 USD/baril în 2023 la 77,9 USD/baril în 2025.

Ipotezele privind prețurile gazelor naturale s-au majorat într-o măsură mai mică decât cele referitoare la prețurile petrolului, iar ipotezele privind prețurile energiei electrice au consemnat o diminuare. Stocurile ridicate au contribuit la menținerea prețurilor gazelor naturale la un nivel scăzut, UE atingându-și obiectivul de stocare de gaze naturale în proporție de 90% cu trei luni înaintea termenului din luna noiembrie 2023. Întreruperile recente ale activității de extragere a gazelor naturale din zăcămintele norvegiene și grevele de la instalațiile australiene de gaze naturale lichefiate au sporit volatilitatea pieței și au alimentat recent creșterea prețurilor gazelor naturale în contextul temerilor legate de ofertă. În ansamblu, curba cotațiilor futures ale gazelor naturale s-a deplasat ușor în sus de la proiecțiile din luna iunie (cu 1,1% pentru 2023, cu 4,6% pentru 2024 și cu 2,1% pentru 2025). În schimb, cotațiile futures ale energiei electrice au fost revizuite în sens descendent cu circa 6% pentru anii 2023 și 2024 și sunt, în mare măsură, nerevizuite pentru 2025. În ceea ce privește certificatele de emisii de dioxid de carbon din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, traiectoria estimată pe baza cotațiilor futures a fost revizuită în sens ascendent, în medie, cu aproximativ 4% comparativ cu proiecțiile din luna iunie. Se estimează că prețurile materiilor prime non-energetice vor fi relativ mai scăzute decât cele din proiecțiile din luna iunie, îndeosebi ca urmare a ipotezelor privind prețurile mai reduse ale metalelor, pe seama cererii modeste la nivel mondial, care au fost contrabalansate într-o anumită măsură de majorarea prețurilor alimentelor pe piețele internaționale.

În ceea ce privește cursurile de schimb bilaterale, se previzionează că acestea vor rămâne nemodificate, pe parcursul orizontului de proiecție, la nivelurile medii înregistrate în perioada de zece zile lucrătoare încheiată la data-limită. Această ipoteză presupune un curs de schimb de 1,09 USD/EUR pe parcursul orizontului de proiecție, în creștere cu 0,7% față de cel estimat în proiecțiile din luna iunie 2023. Ipoteza privind cursul de schimb efectiv al euro implică o apreciere cu 2,8% față de proiecțiile din luna iunie.

Conform proiecțiilor, investițiile în obiective rezidențiale se vor reduce pe parcursul orizontului de proiecție ca urmare a înăspririi costurilor de finanțare și a standardelor de creditare. După o nouă scădere în trimestrul II 2023, se previzionează că investițiile în obiective rezidențiale vor continua să se restrângă pe tot parcursul anului 2024, urmând să revină treptat la ritmuri de creștere ușor pozitive în cursul anului 2025. Se consideră că trenarea prelungită a investițiilor în obiective rezidențiale este generată de moderarea în continuare a accesului la credite imobiliare, în principal ca urmare a majorării ratelor dobânzilor la creditele ipotecare, precum și a rentabilității obiectivelor rezidențiale, în contextul scăderii prețurilor locuințelor și al costurilor ridicate de construcție. Alături de condițiile restrictive de creditare, acești factori afectează puternic investițiile în obiective rezidențiale, deși creșterea în continuare a veniturilor gospodăriilor populației ar trebui să sprijine redresarea modestă în anul 2025.

Se așteaptă ca investițiile corporative să se reducă în anul 2024, fiind afectate profund de condițiile de finanțare mai restrictive și se estimează că ameliorarea cererii interne și a celei globale, precum și tranziția ecologică și cea digitală vor constitui motoarele unei redresări modeste ulterior. După dinamica pozitivă consemnată în trimestrul II, se previzionează că investițiile corporative se vor contracta începând cu trimestrul III 2023 și pe tot parcursul anului 2024, urmând să își reia creșterea în 2025. În trimestrele următoare, activitatea economică internă și mondială modestă, ratele ridicate ale dobânzilor și limitările ofertei de credite ar trebui să afecteze considerabil mai ales investițiile corporative. Către finele orizontului de proiecție, investițiile corporative vor fi susținute de revigorarea mai amplă anticipată a cererii interne și externe și de continuarea eforturilor în direcția realizării tranziției ecologice și a celei digitale, impulsionate parțial de atragerea de capital privat în contextul implementării planurilor finanțate prin programul „Next Generation EU” (NGEU).

Caseta 2
Contextul internațional

Activitatea economică globală s-a moderat în trimestrul II 2023, după expansiunea puternică din trimestrul I. Deși creșterea globală înregistrată în trimestrul II a fost în concordanță cu proiecțiile din luna iunie, repartizarea pe țări a acesteia a fost diferită.[6] În Statele Unite, activitatea economică a fost mai rezilientă decât s-a anticipat, în contextul unei cereri interne în continuare solide și al unei piețe robuste a forței de muncă. În mod similar, creșterea economică a fost peste așteptările anterioare în Japonia și în Regatul Unit. În schimb, în China aceasta s-a redus mai accentuat decât s-a estimat, redresarea bazată pe consum consemnând o pierdere de ritm, pe fondul reapariției unor probleme în sectorul imobiliar rezidențial al acestei țări.[7] Se proiectează o expansiune a PIB real mondial cu 3,2% în 2023, cu 3,0% în 2024 și cu 3,2% în 2025, în linii mari în concordanță cu proiecțiile din luna iunie. Cu toate acestea, revizuirile limitate maschează variații mai substanțiale ale perspectivelor creșterii economice pentru principalele economii, în condițiile în care cele ale Chinei pentru anul în curs au fost revizuite semnificativ în sens descendent, iar cele ale principalelor economii dezvoltate au fost revizuite în sens ascendent, reflectând în mare parte o creștere economică peste așteptări în Statele Unite.

În pofida activității economice globale relativ reziliente, se anticipează că schimburile comerciale internaționale vor înregistra o stagnare anul acesta, relația istorică dintre acestea și PIB real urmând să fie restabilită către finele orizontului de proiecție și conducând, de asemenea, la o ameliorare a cererii externe adresate zonei euro. Intensitatea actuală redusă a schimburilor comerciale în raport cu ritmul creșterii economice globale reflectă structura activității economice, parțial pe seama naturii redresării postpandemice, și implică contribuții mai mari la creșterea globală din partea activității în sectorul serviciilor și a consumului privat, precum și din partea țărilor cu economii de piață emergente, contribuții care se bazează mai puțin pe schimburile comerciale. În plus, înăsprirea politicii monetare la nivel mondial inhibă cererea. Prin urmare, se estimează că atât schimburile comerciale internaționale, cât și cererea externă adresată zonei euro vor crește anul acesta cu numai 0,2% și, respectiv, 0,1%. Potrivit anticipațiilor, dinamica schimburilor comerciale mondiale se va redresa până la finele orizontului de proiecție și se va accelera, în linii mari, în concordanță cu activitatea economică. În mod similar, dinamica cererii externe adresate zonei euro este proiectată să se majoreze la 3% atât în 2024, cât și în 2025. Proiecțiile privind importurile mondiale și cererea externă adresată zonei euro au fost revizuite în sens descendent pentru anul în curs, în mare măsură pe seama unor noi revizuiri în sens descendent ale datelor istorice la începutul anului și a importurilor sub așteptări în trimestrul II. Cu toate acestea, pentru restul orizontului de proiecție creșterea acestora rămâne, în linii mari, comparabilă cu cea estimată în proiecțiile din luna iunie.

Tabel

Contextul internațional

(variații procentuale anuale)

Notă: Datele pot fi descărcate din baza de date conținând proiecții macroeconomice de pe website-ul BCE.
1) Calculate ca medie ponderată a importurilor.
2) Calculată ca medie ponderată a importurilor partenerilor comerciali ai zonei euro.
3) Calculate ca medie ponderată a deflatorilor exporturilor partenerilor comerciali ai zonei euro.

Inflația totală globală se reduce, dar presiunile inflaționiste la nivelul inflației de bază se mențin intense, în special în rândul economiilor avansate, în timp ce prețurile de export ale concurenților din zona euro sunt estimate să scadă puternic, pe fondul evoluției prețurilor materiilor prime. Conform proiecțiilor, inflația totală măsurată prin indicele prețurilor de consum la nivel mondial va ajunge la 4,8% în acest an și va scădea treptat la 4,2% și 3,2% în 2024 și, respectiv, 2025. Proiecțiile privind inflația globală pentru anul acesta sunt, în linii mari, nemodificate comparativ cu proiecțiile din luna iunie, dar sunt ușor superioare pentru anul 2024. Aceasta reflectă, în mare măsură, revizuiri în sens ascendent ale perspectivelor inflației pentru Turcia și o inflație mai persistentă în Regatul Unit, ca urmare a mai multor evoluții peste așteptări ale datelor privind inflația măsurată prin prețurile de consum și câștigurile salariale. Prețurile de export ale concurenților din zona euro (exprimate în monede naționale) s-au situat pe o traiectorie descendentă de la jumătatea anului 2022, ca urmare a scăderii prețurilor materiilor prime și a atenuării treptate a presiunilor interne și externe din partea costurilor. Prețurile de export ale concurenților din zona euro au fost revizuite în sens descendent pentru anul acesta comparativ cu proiecțiile din luna iunie, reflectând reducerea dinamicii prețurilor de export ale principalilor parteneri comerciali, și în sens ușor ascendent pentru 2024 ca urmare a majorării prețurilor materiilor prime.

Se anticipează că dinamica exporturilor în afara zonei euro se va menține modestă, pe fondul nivelului scăzut al schimburilor comerciale internaționale și al pierderilor de competitivitate, în timp ce creșterea importurilor a fost revizuită în sens descendent pe termen scurt, pe seama cererii interne mai reduse. După contracția înregistrată în trimestrul II 2023, se estimează că exporturile reale în afara zonei euro vor înregistra o creștere pe termen scurt într-un ritm inferior celui anticipat. Datele din sondaje sugerează o diminuare a comenzilor noi pentru piața externă atât în sectorul serviciilor, cât și în cel al bunurilor, în timp ce companiile din industria prelucrătoare și-au redus portofoliile de comenzi restante aproape la niveluri normale. În plus, aprecierea euro începând cu luna septembrie 2022 și prețurile încă relativ ridicate ale produselor energetice cu care se confruntă firmele din zona euro afectează competitivitatea prin preț în zona euro. Se anticipează că acești factori vor împiedica redresarea cotelor de piață ale exporturilor în afara zonei euro. Este puțin probabil ca exporturile să aibă o contribuție semnificativă la revirimentul zonei euro, spre deosebire de episoadele de redresare anterioare în care dinamica schimburilor comerciale a fost mai robustă. În același timp, conform proiecțiilor, dinamica importurilor zonei euro se va revigora după contracția puternică de la începutul anului, ca urmare a reducerii stocurilor de bunuri intermediare, inclusiv produse energetice, dar se va menține modestă pe parcursul orizontului de proiecție, în contextul cererii interne scăzute. Datorită trenării recente a importurilor, se așteaptă ca schimburile comerciale nete să aibă o contribuție la PIB pozitivă în anul 2023, dar neutră pentru restul orizontului de proiecție (Graficul 2). Scăderea prețurilor importurilor a condus la o ameliorare a raportului de schimb al zonei euro la începutul anului, proiectându-se o stabilizare pe parcursul orizontului de proiecție. Se așteaptă o creștere a excedentului de cont curent al zonei euro, deși acesta se va menține sub nivelurile prepandemice.

Graficul 2

PIB real al zonei euro – repartizare pe componentele principale de cheltuieli

(variații procentuale anuale; contribuții exprimate în puncte procentuale)

Notă: Date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții. Linia verticală indică începutul orizontului de proiecție.

Se anticipează că piața forței de muncă va consemna o încetinire în trimestrele următoare, în concordanță cu perspectivele mai modeste de creștere economică, șomajul înregistrând un ușor avans. În trimestrul II 2023, creșterea ocupării forței de muncă s-a temperat la 0,2% comparativ cu trimestrul precedent. În termeni anuali, se previzionează că ocuparea forței de muncă va crește cu 1,2% în 2023 și cu doar 0,2% atât în 2024, cât și în 2025 (Graficul 3). Aceasta reflectă tendința unor companii de menținere a numărului de angajați în pofida deteriorării perspectivelor economice pe termen scurt, tendință pentru care se așteaptă o corecție graduală pe termen mediu. Se consideră că dinamica scăzută a ocupării forței de muncă va fi însoțită de o traiectorie ascendentă a ratei șomajului pe parcursul orizontului de proiecție, ceea ce sugerează că creșterea populației ocupate va fi, în mare măsură, rezultatul unui număr mai mare de persoane nou-intrate pe piața forței de muncă. Potrivit anticipațiilor, rata șomajului va crește ușor față de nivelul său minim istoric de 6,4%, situându-se la 6,7% în 2025. Aceasta implică o revizuire în sens ascendent cu 0,3 puncte procentuale pentru 2024 și cu 0,4 puncte procentuale pentru 2025, având în vedere revizuirile perspectivelor creșterii economice. Se proiectează un avans moderat al numărului mediu de ore lucrate pe persoană ocupată, ceea ce implică o redresare la nivelurile prepandemice până la finele orizontului de proiecție. Prin urmare, în ceea ce privește atât numărul de angajați, cât și cel de ore lucrate, proiecțiile sugerează reducerea progresivă a menținerii locurilor de muncă și, implicit, redresarea productivității muncii.

Graficul 3

Piața forței de muncă în zona euro

(% din forța de muncă (scala din stânga), variații procentuale anuale (scala din dreapta))

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului de proiecție.

Caseta 3
Analiza scenariului privind posibilitatea unei noi încetiniri economice și a unor noi tensiuni financiare în China, precum și efectele de propagare la nivelul zonei euro

Această analiză de scenariu explorează riscurile în sensul scăderii la adresa proiecțiilor din luna septembrie 2023 generate de economia Chinei. Scenariul prevede o nouă deteriorare și investiții mai scăzute pe piața imobiliară rezidențială din China. Totodată, se presupune că această situație va conduce la noi tensiuni pe piața financiară asociată, generând costuri mai ridicate ale finanțării private și efecte negative asupra avuției gospodăriilor populației. Scenariul de risc implică o încetinire mai pronunțată a economiei Chinei față de proiecțiile din luna septembrie 2023, PIB real reducându-se cu 1,4 puncte procentuale sub nivelul proiecției de bază în 2024, în timp ce în 2025 efectele ar fi limitate(Graficul A).[8] Din perspectivă internațională, efectele de propagare sunt, în ansamblu, limitate, având un impact dezinflaționist, date fiind natura șocurilor la adresa proprietăților rezidențiale și a piețelor financiare, care afectează cererea externă și prețurile materiilor prime, în special prețurile petrolului, care ar scădea cu 4% în 2024. Totuși, această evoluție ar fi valabilă numai în ipoteza în care pierderea de ritm nu ar genera incertitudini suplimentare la nivel mondial, care ar putea conduce la sporirea volatilității pe piețele financiare.

Graficul A

Scenariul unei încetiniri economice în China

Notă: A se vedea nota de subsol 8 pentru detalii privind șocurile implementate.

Scenariul ar implica niveluri mai scăzute ale creșterii economice și inflației în zona euro. Potrivit acestui scenariu, dinamica PIB real în zona euro s-ar diminua cu 0,2 puncte procentuale atât în 2024, cât și în 2025, comparativ cu proiecția de bază din luna septembrie 2023, inițial mai ales pe seama cererii mondiale (cererii externe adresate zonei euro) mai reduse, iar în anul 2025 în principal ca urmare a impactului generat prin intermediul canalelor financiare (Graficul B).[9] În 2024, impactul asupra prețurilor petrolului ar conduce la o scădere cu 0,1 puncte procentuale a inflației în zona euro. Contribuția prețurilor mai mici ale produselor energetice la inflația din zona euro s-ar disipa treptat până la sfârșitul orizontului de proiecție, pe fondul restabilirii echilibrului dintre cerere și ofertă pe piața materiilor prime, în timp ce efectele de propagare la nivelul schimburilor comerciale și al sectorului financiar ar deveni mai semnificative și ar determina diminuarea suplimentară cu 0,1 puncte procentuale în 2025.

Graficul B

Impactul încetinirii activității economice în China asupra creșterii PIB real și a inflației IAPC în zona euro

(deviația în puncte procentuale de la nivelul creșterii anuale din proiecția de bază)

Sursa: Simulări pe baza modelului ECB-BASE și calcule ale experților BCE.
Notă: Simulările au fost realizate în cadrul unui proces de stabilire a unor prognoze cu formare retrospectivă a anticipațiilor și cu o politică monetară și fiscală exogenă. Cursul de schimb include impactul asupra cursului de schimb EUR/USD, precum și asupra cursului de schimb efectiv nominal al euro.

3 Perspectivele fiscale

Orientarea politicii fiscale este proiectată să fie neutră în 2023 și 2025, dar să devină mai restrictivă în 2024; comparativ cu proiecțiile publicate în luna iunie, ipotezele fiscale implică o relativă înăsprire discreționară suplimentară la nivelul zonei euro, în special în 2023 (Tabelul 3). Se previzionează că orientarea politicii fiscale a zonei euro, ajustată cu granturile NGEU, va fi, în linii mari, echilibrată în 2023, dar se va înăspri semnificativ în 2024, în principal pe seama eliminării, începând cu 2023, a aproape 75% din măsurile compensatorii acordate pentru reducerea impactului scumpirii produselor energetice și creșterii inflației. În 2025, se anticipează că orientarea politicii fiscale va redeveni neutră, în condițiile în care o nouă corecție a măsurilor în domeniul energiei este compensată parțial de o creștere a investițiilor, susținută de programul NGEU și de majorarea cheltuielilor pentru apărare. Cu toate acestea, proiecția de bază prevede în continuare un sprijin fiscal substanțial, comparativ cu anul 2019, înainte de pandemie. Începând cu proiecțiile din luna iunie 2023, revizuirile ipotezelor fiscale au, în mare măsură, legătură cu restrângerea măsurilor compensatorii acordate pentru reducerea impactului scumpirii produselor energetice și creșterii inflației. În 2023, această scădere se datorează cu precădere Germaniei, unde costul fiscal (brut) al măsurilor în domeniul energiei a fost redus, în condițiile în care evoluția prețurilor produselor energetice a diminuat costul plafoanelor de preț existente, fără a afecta în mod direct dinamica prețurilor produselor energetice. Pentru 2024, cea mai amplă reducere a măsurilor în domeniul energiei are loc în Franța, în principal pe seama unei revizuiri a mecanismului de protecție împotriva creșterii prețului energiei electrice, care îl face mai puțin generos, reducând costurile fiscale ale acesteia și majorând inflația măsurată prin prețurile produselor energetice. Pe lângă inversarea impactului măsurilor în domeniul energiei, revizuirile măsurilor discreționare totale au la bază creșterea ușoară a cheltuielilor salariale și a altor cheltuieli.

Tabelul 3

Perspectivele fiscale pentru zona euro

(% din PIB)

Notă: Datele pot fi descărcate din baza de date conținând proiecții macroeconomice de pe website-ul BCE.
1) Orientarea politicii fiscale este măsurată ca variație a soldului primar ajustat ciclic după excluderea asistenței din fonduri publice acordate sectorului financiar. Cifrele prezentate sunt, de asemenea, ajustate în funcție de granturile anticipate în cadrul programului „Next Generation EU” (NGEU) pe partea de venituri. O valoare negativă implică o relaxare a orientării fiscale.
2) Calculat ca soldul bugetar excluzând efectele tranzitorii ale ciclului economic și măsurile clasificate ca temporare în definiția Sistemului European al Băncilor Centrale.

Perspectivele fiscale pentru zona euro ar trebui să se amelioreze pe parcursul orizontului de proiecție, dar într-o măsură mai mică decât s-a estimat în proiecțiile din luna iunie 2023. Deficitul bugetar este proiectat să se reducă în continuare în 2023 și 2024, până la 2,8% din PIB, dar să se majoreze din nou ușor la 2,9% din PIB în 2025. Această evoluție se datorează în principal scăderii deficitului primar ajustat ciclic în perioada 2023-2024, urmată de o stabilizare în 2025, combinată cu o relativă creștere a plăților de dobânzi ca pondere în PIB. Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2023, deficitul mai mare la sfârșitul orizontului de proiecție se datorează majorării cheltuielilor primare, inclusiv a celor aferente ajutorului de șomaj. Conform proiecțiilor, ponderea datoriei publice în PIB în zona euro se va diminua în continuare la 88,5% în anul 2025, pe seama diferențialelor negative dintre rata dobânzii aferentă datoriei publice și ritmul de creștere a PIB, care anulează complet deficitele primare și ajustările datorie-deficit pozitive anticipate. Reducerea ponderii datoriei publice în PIB a fost revizuită în sens descendent comparativ cu proiecțiile din luna iunie, reflectând în principal variația diferențialului dintre rata dobânzii aferentă datoriei publice și ritmul de creștere a PIB.

4 Prețuri și costuri

Inflația IAPC este proiectată să se reducă, în medie, de la 8,4% în anul 2022 la 5,6% în 2023, la 3,2% în 2024 și la 2,1% în 2025. După o scădere pronunțată pe parcursul anului 2023, se estimează că inflația totală va înregistra, în linii mari, fluctuații minore în prima jumătate a anului 2024, urmând să se reducă treptat în continuare în 2025 și să atingă ținta inflației stabilită de BCE în trimestrul III 2025 (Graficul 4). Această diminuare a inflației totale pe parcursul orizontului de proiecție reflectă contracții ale variațiilor anuale la nivelul tuturor componentelor principale, însă în proporții diferite. Evoluția inflației este afectată inițial și de efecte de bază puternice asociate componentelor „produse energetice” și „alimente” și, pe parcursul orizontului de proiecție, de măsurile de politică fiscală și de ipotezele privind prețurile materiilor prime (Graficul 5 și Graficul 6).

Graficul 4

Inflația IAPC în zona euro

(variații procentuale anuale)

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție. Intervalele din jurul proiecțiilor centrale pentru inflația IAPC se bazează pe erori de proiecție anterioare, după ajustarea cu valorile extreme. Intervalele de variație, de la nuanțele cele mai închise la cele mai deschise, prezintă probabilitățile de 30%, 60% și 90% conform cărora rezultatul inflației IAPC se va încadra în intervalele respective. Pentru mai multe informații, a se vedea Caseta 6 din proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților BCE din luna martie 2023.

Graficul 5

Impactul efectelor de bază generate de componentele „alimente” și „produse energetice” asupra inflației IAPC totale

(puncte procentuale)

Sursa: Eurostat și calcule BCE.
Notă: Impactul cumulat al efectelor de bază este întotdeauna prezentat în raport cu o anumită lună de referință. De exemplu, efectele de bază asociate produselor energetice ar implica o creștere cu 1,0 puncte procentuale a inflației IAPC totale în luna iunie 2024, comparativ cu rata inflației din august 2023. În mod similar, efectele de bază generate de componenta „alimente” explică diminuarea cu 1,3 puncte procentuale a inflației IAPC totale în iunie 2024 față de august 2023. Împreună, efectele de bază asociate componentelor „alimente” și „produse energetice” reduc cu 0,3 puncte procentuale inflația IAPC totală în luna iunie 2024 comparativ cu rata din august 2023.

După o intensificare în anul 2024, asociată reducerii măsurilor de sprijin fiscal, se anticipează că dinamica prețurilor produselor energetice va avea numai o contribuție marginală la inflația totală în 2025. Conform proiecțiilor, componenta „produse energetice” va contribui semnificativ la scăderea inflației totale pe termen scurt și va rămâne negativă până în trimestrul IV 2023, urmând să devină pozitivă și să crească la 7,4% în trimestrul II 2024. Se anticipează că această inversare va reflecta noi majorări ale prețurilor materiilor prime energetice după scăderile înregistrate anul trecut, efectele de bază modificând semnul acestei componente începând cu trimestrul IV 2023, precum și eliminarea măsurilor fiscale compensatorii acordate pentru reducerea impactului scumpirii produselor energetice și creșterii inflației. În 2025, se estimează că dinamica prețurilor produselor energetice se va tempera la 1,4%, ritm, în linii mari, în concordanță cu traiectoria estimată în ipotezele tehnice privind prețurile angro ale petrolului, gazelor naturale și energiei electrice.

Potrivit anticipațiilor, dinamica prețurilor alimentelor va continua să se reducă, pe fondul unor efecte de bază semnificative, al atenuării presiunilor din partea costurilor și al scăderii estimate a prețurilor materiilor prime alimentare în zona euro. După ce s-a situat la 9,8% în luna august 2023, se previzionează că dinamica prețurilor alimentelor se va reduce la 3,0% în trimestrul II 2024, reflectând încetinirea pronunțată atât a dinamicii prețurilor alimentelor procesate, cât și a celei a prețurilor alimentelor neprocesate. Cu toate acestea, evoluțiile alerte ale costurilor cu forța de muncă și presiunile în sensul creșterii generate de efectele condițiilor meteo nefavorabile asociate, de exemplu, secetelor din perioada recentă, ar trebui să sprijine dinamica prețurilor alimentelor. Pe termen mediu, se anticipează ca această dinamică va înregistra o scădere mai graduală, situându-se, în medie, la 2,3% în anul 2025, în contextul atenuării presiunilor în sensul creșterii exercitate de materiile prime alimentare asupra prețurilor și al normalizării marjelor de profit, deși se va menține la niveluri relativ ridicate ca urmare a dinamicii robuste a costurilor cu forța de muncă.

Graficul 6

Inflația IAPC în zona euro – repartizare pe componentele principale

(variații procentuale anuale, puncte procentuale)

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție.

Inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente (IAPCX) este proiectată să se reducă treptat în continuare, deși se va menține la niveluri ridicate ca urmare a dinamicii salariale robuste, dar în decelerare, pe parcursul întregului orizont de proiecție (Tabelul 4 și Graficul 7). După înregistrarea unei rate de 5,3% în august 2023, se preconizează că inflația IAPCX va scădea la 2,9% în 2024. În ceea ce privește cele două componente principale ale sale, se anticipează că dinamica prețurilor produselor industriale non-energetice se va diminua într-o măsură mai mare decât cea a prețurilor serviciilor, în concordanță cu rolul mai important deținut de temperarea presiunilor din partea costurilor în inflația măsurată prin prețurile bunurilor, respectiv rolul mai important al presiunilor sporite generate de costurile cu forța de muncă în componenta „servicii”. În ansamblu, reducerea estimată a inflației IAPCX de la 5,1% în 2023 la 2,2% în 2025 urmează corecției blocajelor la nivelul ofertei și a efectelor asociate produselor energetice și reflectă, de asemenea, într-o măsură tot mai mare, impactul înăspririi politicii monetare și al normalizării cererii pe fondul disipării efectelor redeschiderii economiei în urma pandemiei. Nivelul proiectat ridicat al inflației IAPCX reflectă anticipațiile potrivit cărora impactul majorării substanțiale, deși în scădere, a salariilor nominale va fi compensat numai parțial de ajustările marjelor de profit.

Graficul 7

Inflația IAPC exclusiv produse energetice și alimente în zona euro

(variații procentuale anuale)

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție. Intervalele din jurul proiecțiilor centrale pentru inflația IAPCX se bazează pe erori de proiecție anterioare, după ajustarea cu valorile extreme. Intervalele de variație, de la nuanțele cele mai închise la cele mai deschise, prezintă probabilitățile de 30%, 60% și 90%, conform cărora rezultatul inflației IAPCX se va încadra în intervalele respective. Pentru mai multe informații, a se vedea Caseta 6 din proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților BCE din luna martie 2023.

Comparativ cu proiecțiile din luna iunie 2023, proiecția privind inflația IAPC a fost revizuită în sens ascendent cu 0,2 puncte procentuale atât pentru anul 2023, cât și pentru 2024, și în sens descendent cu 0,1 puncte procentuale pentru 2025. Componenta „produse energetice” a fost revizuită în sens ascendent pentru anii 2023 și 2024, ca urmare a datelor recente peste așteptări, a majorării cotațiilor futures ale petrolului și a variațiilor prețurilor reglementate. Aceste revizuiri în sens ascendent au fost parțial compensate de revizuirile în sens descendent ale componentelor non-energetice. Dinamica prețurilor alimentelor a fost revizuită în sens ascendent pentru 2023, în principal pe seama evoluțiilor peste așteptări, în timp ce revizuirile în sens descendent pentru anii 2024 și 2025 se datorează ipotezelor tehnice mai modeste privind prețurile la poarta fermei în zona euro. Inflația IAPCX este nerevizuită pentru 2023, dar a fost revizuită în sens descendent pentru 2024 și 2025, reflectând aprecierea euro și deteriorarea perspectivelor cererii.

Tabelul 4

Evoluțiile prețurilor și ale costurilor în zona euro

(variații procentuale anuale)

Notă: PIB și deflatorii importurilor, costurile unitare cu forța de muncă, remunerarea pe salariat și productivitatea muncii se referă la date ajustate sezonier și cu numărul zilelor lucrătoare. Datele istorice pot fi diferite de cele mai recente date publicate de Eurostat, având în vedere publicarea acestora după data-limită pentru proiecții. Datele pot fi descărcate, tot cu frecvență trimestrială, din baza de date conținând proiecții macroeconomice de pe website-ul BCE.
1) Subindicele se bazează pe estimări ale impactului efectiv al impozitelor indirecte. Acesta poate să difere de datele Eurostat, care presupun transmiterea integrală și imediată a efectelor impozitelor indirecte la nivelul IAPC.
2) Măsurată ca PIB real pe persoană ocupată.

Conform proiecțiilor, dinamica salariilor nominale se va reduce treptat în timp, menținându-se însă la niveluri ridicate, ca urmare a condițiilor încă restrictive de pe piețele forței de muncă, a majorărilor salariilor minime și a măsurilor de compensare a creșterii inflației. Se estimează că ritmul de creștere a remunerării pe salariat se va diminua de la 5,3% în 2023 la 3,8% în 2025. Pentru 2023, valoarea este nemodificată față de proiecțiile din luna iunie, în timp ce pentru 2024 și 2025 se așteaptă o ușoară reducere a creșterii, reflectând deteriorarea condițiilor pe piața forței de muncă. Diminuările puterii de cumpărare înregistrate după saltul amplu al inflației ar urma să fie compensate abia la sfârșitul orizontului de proiecție. În 2023, se previzionează un nivel maxim al creșterii costurilor unitare cu forța de muncă, aceasta urmând să se reducă în 2024 și 2025, pe fondul temperării dinamicii salariale și al redresării creșterii productivității (Graficul 8).

Graficul 8

Repartizarea costurilor unitare cu forța de muncă în zona euro

(variații procentuale anuale, puncte procentuale)

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție.

Se estimează că presiunile din surse interne asupra prețurilor, măsurate prin dinamica deflatorului PIB, se vor reduce treptat, pe parcursul orizontului de proiecție, de la nivelurile ridicate actuale (Graficul 9). Conform proiecțiilor, ritmul anual de creștere a deflatorului PIB a atins nivelul record de 6,3% în trimestrele I și II 2023 și se va reduce treptat la 2,0% la sfârșitul anului 2025. Pe lângă temperarea ritmurilor de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă, această decelerare este, de asemenea, determinată de dinamica mai lentă a profiturilor unitare. Este probabil ca și factorii excepționali care au sprijinit marjele firmelor în 2021 și 2022 să continue această evoluție în semestrul I 2023, în timp ce corecția blocajelor la nivelul ofertei, precum și cererea agregată scăzută și dinamica robustă a câștigurilor salariale în cea mai mare parte a orizontului de proiecție sunt în concordanță cu scăderea indicatorilor de profit pe parcursul orizontului de proiecție.[10] Se estimează că profiturile unitare se vor reduce până la jumătatea anului 2024 și, alături de impactul dezinflaționist al ameliorării raportului de schimb și al consolidării creșterii productivității, vor contribui la absorbția creșterii relativ robuste a costurilor cu forța de muncă. Începând cu semestrul II 2024, profiturile unitare se vor majora, în condițiile în care încetinirea dinamicii costurilor cu forța de muncă ar trebui să sprijine procesul de stabilire a prețurilor la nivelul firmelor.

Graficul 9

Deflatorul PIB al zonei euro – repartizare pe venituri

(variații procentuale anuale, puncte procentuale)

Notă: Linia verticală indică începutul orizontului actual de proiecție.

După saltul înregistrat în 2022, se anticipează că ritmul anual de creștere a prețurilor importurilor va deveni negativ în 2023, ceea ce va conduce la ameliorarea raportului de schimb pe parcursul orizontului de proiecție. După majorarea semnificativă cu 17,4% în 2022, se preconizează că deflatorul importurilor va scădea accentuat și se va contracta în 2023, pe fondul reducerii blocajelor la nivelul ofertei pentru factorii de producție importați, urmând să devină pozitiv în 2024 și 2025, în concordanță cu traiectoria estimată a prețurilor materiilor prime energetice și cu creșterile moderate ale prețurilor materiilor prime nealimentare.

Caseta 4
Analiză a senzitivității: traiectoriile alternative ale prețurilor produselor energetice și ale alimentelor

Având în vedere incertitudinile semnificative care grevează evoluțiile viitoare ale prețurilor produselor energetice, traiectoriile alternative ale acestor prețuri sunt derivate din prețurile petrolului și ale gazelor naturale calculate folosind opțiuni și dintr-o traiectorie constantă a prețurilor, cu scopul de a evalua implicațiile asupra perspectivelor inflației IAPC și ale creșterii PIB real. În cadrul acestei analize se utilizează un indice sintetic al prețurilor produselor energetice, care combină cotațiile futures ale petrolului și ale gazelor naturale. Traiectoria alternativă în sensul scăderii și cea în sensul creșterii se bazează pe cea de-a 25-a percentilă și pe cea de-a 75-a percentilă, care se referă la densitățile neutre implicite calculate folosind opțiuni atât pentru prețurile petrolului, cât și pentru cele ale gazelor naturale, la data de 22 august 2023 (data-limită pentru includerea ipotezelor tehnice). Ambele distribuții indică riscuri în sensul creșterii la adresa ipotezelor tehnice incluse în proiecțiile din luna septembrie 2023. Aceste riscuri sunt foarte pronunțate în cazul cotațiilor futures ale gazelor naturale, pe fondul menținerii tensiunilor și a volatilității pe piețele gazelor naturale ca urmare a războiului din Ucraina. În plus, se ia în considerare o ipoteză a prețurilor constante atât pentru petrol, cât și pentru gazele naturale. Impactul traiectoriilor alternative este evaluat cu ajutorul unei serii de modele macroeconomice ale BCE și ale Eurosistemului utilizate în proiecții. Impactul mediu asupra creșterii PIB real și asupra inflației IAPC la nivelul tuturor acestor modele este prezentat în tabelul de mai jos.

Tabel

Impactul traiectoriilor alternative ale prețurilor produselor energetice

Notă: În cadrul acestei analize a senzitivității, se utilizează un indice sintetic al prețurilor produselor energetice, care combină cotațiile futures ale petrolului și ale gazelor naturale. Cea de-a 25-a percentilă și cea de-a 75-a percentilă se referă la densitățile neutre implicite calculate folosind opțiuni pentru prețurile petrolului și ale gazelor naturale la 22 august 2023. Prețurile constante ale petrolului și ale gazelor naturale iau în considerare valoarea aferentă la aceeași dată. Efectele macroeconomice sunt prezentate ca medii ale unei serii de modele macroeconomice elaborate de experții BCE și ai Eurosistemului.

O analiză similară a senzitivității este realizată utilizând traiectorii alternative ale prețurilor alimentelor pe piețele internaționale, care sunt orientate în sensul creșterii. Această analiză pornește de la premisa că prețurile materiilor prime alimentare grâu și porumb pe piețele internaționale replică cea de-a 10-a percentilă și cea de-a 90-a percentilă ale prețurilor calculate folosind opțiuni la data de 22 august 2023. Distribuțiile sunt orientate în sensul creșterii, reflectând, probabil, o combinație de riscuri legate de schimbările climatice și fenomenul El Niño, care ar putea amplifica frecvența posibil deja mai ridicată a fenomenelor meteorologice extreme ca urmare a schimbărilor climatice în general, precum și menținerea incertitudinii cu privire la aprovizionarea cu cereale la nivel mondial generată de războiul din Ucraina. Impactul traiectoriilor alternative asupra proiecțiilor privind inflația în zona euro este evaluat cu ajutorul elasticităților din modelele macroeconomice ale Eurosistemului utilizate în proiecții și este prezentat în tabelul de mai jos. Efectele acestor scumpiri ale alimentelor asupra dinamicii PIB real în zona euro ar fi nesemnificative.

Tabelul B

Impactul traiectoriilor alternative ale prețurilor alimentelor

(deviații de la ritmurile de creștere din proiecția de bază, puncte procentuale)

Notă: În această analiză a senzitivității, cea de-a 10-a percentilă și cea de-a 90-a percentilă se referă la densitățile neutre implicite calculate folosind opțiuni pentru prețurile grâului și porumbului la 22 august 2023. Traiectoriile generate de densitățile implicite calculate folosind opțiuni sunt transformate într-un impact asupra prețurilor la poarta fermei din zona euro. Impactul macroeconomic se calculează pe baza elasticităților din modelele macroeconomice ale Eurosistemului utilizate în proiecții.

Caseta 5
Prognoze ale altor instituții

Prognozele pentru zona euro au fost elaborate atât de organizații internaționale, cât și de instituții din sectorul privat. Totuși, acestea nu sunt direct comparabile una cu cealaltă sau cu proiecțiile macroeconomice realizate de experții BCE, întrucât au fost finalizate la momente diferite. În plus, proiecțiile utilizează metode diverse pentru stabilirea ipotezelor privind variabilele fiscale, financiare și externe, inclusiv cotațiile petrolului, ale gazelor naturale și ale altor materii prime. Totodată, există diferențe între prognoze în ceea ce privește metodele de ajustare cu numărul zilelor lucrătoare pentru PIB real.

Tabel

Comparația prognozelor recente privind creșterea PIB real și inflația IAPC în zona euro

(variații procentuale anuale)

Sursa: Previziunile economice intermediare ale Comisiei Europene, vara anului 2023, 11 septembrie 2023; Consensus Economics Forecasts, 10 august 2023 (datele pentru anul 2025 sunt preluate din sondajul realizat în luna iulie 2023); Sondajul BCE în rândul specialiștilor în prognoză (Survey of Professional Forecasters), 28 iulie 2023; IMF World Economic Outlook Update, 25 iulie 2023; OECD June 2023 Economic Outlook 113, OCDE, 7 iunie 2023.
Notă: Proiecțiile macroeconomice ale experților BCE prezintă ritmuri anuale de creștere a PIB real ajustate cu numărul zilelor lucrătoare, în timp ce Comisia Europeană și FMI prezintă dinamici anuale neajustate cu numărul zilelor lucrătoare pe an. Celelalte prognoze nu specifică dacă datele sunt ajustate sau nu cu numărul zilelor lucrătoare.

Proiecțiile experților BCE din luna septembrie 2023 se încadrează în intervalul de variație al altor prognoze privind creșterea PIB și inflația. Proiecția experților BCE privind creșterea PIB în 2023 este ușor superioară prognozelor sectorului privat și ușor inferioară prognozei IMF World Economic Outlook Update, previziunilor intermediare din vară ale Comisiei Europene și prognozei OCDE. Pentru anul 2024, proiecția experților BCE se numără printre cele mai scăzute prognoze, dar se situează ușor peste cea din sondajul publicat de Consensus Economics. Pentru 2025, aceasta este similară celor câteva prognoze disponibile pentru anul respectiv. În ceea ce privește inflația IAPC, proiecția experților BCE pentru 2024 se numără printre cele mai ridicate prognoze și este în concordanță cu prognoza OCDE, dar este net superioară celei din sondajul realizat de Consensus Economics. Pentru 2025, aceasta se încadrează în intervalul îngust al altor prognoze.

© Banca Centrală Europeană 2023

Adresa poștală: 60640 Frankfurt am Main, Germany
Telefon: +49 69 1344 0
Website: www.ecb.europa.eu

Toate drepturile rezervate. Reproducerea informațiilor în scopuri educative și necomerciale este permisă numai cu indicarea sursei.

Pentru terminologia specifică, vă rugăm să consultați glosarul BCE .

HTML ISBN 978-92-899-5615-4, ISSN 2529-4598, doi:10.2866/520977, QB-CE-23-002-RO-Q


  1. Data-limită pentru includerea ipotezelor tehnice, precum cele referitoare la prețurile petrolului și cursurile de schimb, a fost 22 august 2023. Proiecțiile privind economia globală au fost finalizate la 22 august, iar proiecțiile macroeconomice pentru zona euro la 30 august 2023. Deși această dată a precedat cu o zi publicarea estimării preliminare a Eurostat privind IAPC în zona euro pentru luna august 2023, în proiecții au fost incluse estimările preliminare naționale anterioare care acoperă circa 45% din IAPC în zona euro. Exercițiul actual de proiecție se referă la perioada 2023-2025. Proiecțiile care acoperă un orizont atât de îndelungat sunt marcate de incertitudini foarte pronunțate, aspect care ar trebui avut în vedere la interpretarea proiecțiilor macroeconomice. A se vedea articolul intitulat „The performance of the Eurosystem/ECB staff macroeconomic projections since the financial crisis”, Buletin economic, BCE, ediția 8/2019. De asemenea, la adresa http://www.ecb.europa.eu/pub/projections/html/index.ro.html pot fi accesate datele care stau la baza tabelelor și graficelor. O bază de date completă conținând proiecțiile macroeconomice anterioare ale experților BCE și ai Eurosistemului este disponibilă în secțiunea Macroeconomic Projection Database de pe website-ul BCE. Începând cu proiecțiile din luna septembrie 2023, baza de date a fost extinsă pentru a include mai multe variabile decât cele analizate în prezentul raport, multe dintre acestea având frecvență trimestrială.

  2. După finalizarea proiecțiilor experților BCE, Eurostat a publicat o nouă estimare privind creșterea economică în trimestrul II 2023, care s-a situat la 0,1% față de intervalul precedent, nivel cu 0,2 puncte procentuale inferior estimării preliminare inițiale și cifrei prezentate în Graficul 1.

  3. A se vedea caseta intitulată „A model-based assessment of the macroeconomic impact of the ECB’s monetary policy tightening since December 2021”, Buletin economic, ediția 3/2023, BCE.

  4. Ipoteza privind randamentele nominale ale obligațiunilor de stat cu scadența la 10 ani din zona euro se bazează pe media ponderată cu PIB anual a randamentelor medii ale obligațiunilor de referință cu scadența la 10 ani ale țărilor din zona euro, extinsă utilizând traiectoria forward, derivată din randamentul la par al tuturor obligațiunilor pe 10 ani din zona euro estimat de BCE, discrepanța inițială dintre cele două serii fiind menținută constantă pe parcursul orizontului de proiecție. Se presupune că spread-urile dintre randamentele obligațiunilor de stat specifice fiecărei țări și media corespunzătoare zonei euro vor rămâne constante în cadrul orizontului de proiecție.

  5. Ipotezele tehnice privind prețurile materiilor prime se bazează pe traiectoria implicită de pe piețele futures, calculată cu ajutorul mediei aferente perioadei de două săptămâni anterioare datei-limită de 22 august 2023.

  6. Trimiterile la agregatele mondiale și/sau globale ale indicatorilor economici din această casetă nu includ zona euro.

  7. A se vedea Caseta 3, care prezintă un scenariu nefavorabil privind riscul unui declin mai puternic al sectorului imobiliar rezidențial din China, însoțit de tensiuni financiare.

  8. Scenariul este construit pe două niveluri. Primul dintre acestea ia în considerare o scădere mai profundă și mai prelungită a investițiilor în proprietăți rezidențiale în China (cu aproximativ 15% sub nivelul proiecției de bază) începând cu trimestrul IV 2023. În cazul celui de-al doilea, se pleacă de la ipoteza că turbulențele din sectorul proprietăților rezidențiale determină și o înăsprire accentuată a condițiilor financiare în China (și în economiile de piață emergente din Asia), cu o majorare cu 100 puncte de bază a primelor de risc pentru a justifica restrângerea amplă a lichidității, pe fondul tensionării bilanțurilor băncilor și ale dezvoltatorilor. În plus, scenariul prevede vânzări masive de acțiuni, care ar conduce la reducerea cu 15% a prețurilor acțiunilor din China.

  9. Pe lângă cererea externă modestă la adresa zonei euro și prețurile mai mici ale petrolului, turbulențele financiare se repercutează asupra creșterii ratelor dobânzilor active și a primelor de risc în zona euro. Nu sunt însă incluse șocurile suplimentare asociate condițiilor financiare din zona euro. Aceste efecte de propagare la nivelul zonei euro sunt estimate utilizând modelul ECB-BASE pentru agregatul zonei euro, fără a lua în considerare eterogenitatea între țări și efectele de propagare rezultate.

  10. Pentru mai multe informații privind descompunerea deflatorului PIB și rolul profiturilor unitare în analiza inflației, a se vedea caseta intitulată „How have unit profits contributed to the recent strengthening of euro area domestic price pressures?”, Buletin economic, ediția 4/2023, BCE, având-o ca autoare pe E. Hahn; precum și Arce, O., Hahn, E. și Koester, G., „How tit-for-tat inflation can make everyone poorer”, blogul BCE, 30 martie 2023.

Annexes
14 September 2023