Ce este politica monetară?
10 iulie 2015 (ultima actualizare: 25 august 2021)
Politica monetară reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de băncile centrale pentru a influența costul și disponibilitatea banilor într-o economie.
În zona euro, cea mai importantă decizie luată de Banca Centrală Europeană în acest sens vizează, de obicei, ratele dobânzilor reprezentative. Orice modificare a acestora influențează, la rândul său, ratele dobânzilor pe care băncile comerciale le percep clienților lor pentru creditele acordate. Cu alte cuvinte, decizia influențează cheltuielile de consum și investițiile corporative. În cazul BCE, obiectivul politicii monetare este menținerea stabilității prețurilor, respectiv menținerea ratei inflației la nivelul de 2% pe termen mediu. Acest lucru îi permite să sprijine politicile economice generale ale UE destinate ocupării depline a forței de muncă și creșterii economice.
Ratele noastre ale dobânzilor reprezintă numai unul dintre mai multe instrumente la care recurgem în scopul politicii noastre monetare. În ultimii ani, am adăugat setului nostru noi instrumente ca răspuns la schimbările majore din economie care au făcut mai dificilă misiunea menținerii stabilității prețurilor.
Text actualizat în luna august 2021 pentru a reflecta rezultatul evaluării strategiei din 2020-2021.