Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Discurs susţinut cu ocazia ceremoniei de rămas-bun

Discurs susţinut de Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, 19 octombrie 2011

Stimată doamnă cancelar ,

Domnule preşedinte al Parlamentului European,

Domnule preşedinte al Consiliului European,

Domnule preşedinte al Comisiei Europene,

Domnule preşedinte al Eurogrupului,

Domnule preşedinte Giscard d’Estaing,

Domnule cancelar Helmut Schmidt,

Domnilor miniştri, Excelenţele voastre, domnilor guvernatori,

Stimaţi membri ai personalului BCE,

Doamnelor şi domnilor,

Au trecut mai bine de treisprezece ani de la înfiinţarea Băncii Centrale Europene şi aproape treisprezece ani de la lansarea euro. Acum, când mandatul meu de preşedinte al BCE se apropie de sfârşit – la fel ca pe întreaga durată a celor opt ani în care m-am aflat în această funcţie –, sunt perfect conştient de încrederea uriaşă pe care democraţiile europene au decis să o acorde BCE. Mandatul nostru principal, respectiv menţinerea stabilităţii preţurilor, precum şi independenţa necesară pentru îndeplinirea acestuia ne-au fost conferite de cetăţenii Europei pe bază multinaţională şi multipartizană.

Fiind pe deplin fideli mandatului încredinţat, suntem fideli voinţei democratice a statelor membre.

Împreună cu cei cinci colegi ai mei din Comitetul executiv, cu cei 22 de colegi din Consiliul guvernatorilor şi cu personalul devotat al BCE, am avut misiunea de a materializa o idee veche şi ambiţioasă a cetăţenilor Europei.

Moneda unică nu este o idee nouă, ci are rădăcini adânci în istorie. Fără a ne întoarce la perioada Imperiului roman sau a celui carolingian, cu şase secole în urmă, George Podiebrad, regele Boemiei, cerea crearea unei monede europene comune.

Cu mult timp înainte de publicarea Raportului Werner acum 40 de ani, mari gânditori aparţinând tuturor naţionalităţilor din Europa au îndemnat la unitate şi la crearea unei pieţe unice, a unei economii unice şi a unei monede unice. Aceste rădăcini istorice oferă o perspectivă de ansamblu asupra succesului euro ca monedă nouă, asupra dificultăţilor cu care se confruntă în prezent zona euro şi asupra viitorului Uniunii Economice şi Monetare.

Succesul monedei euro trebuie evaluat prin prisma misiunii sale principale. Timp de aproape treisprezece ani, în pofida mai multor şocuri economice şi financiare majore la nivel internaţional, inflaţia anuală medie s-a menţinut la 2,0% pentru 332 de milioane de concetăţeni. În ciuda majorărilor succesive consemnate de preţurile petrolului şi ale materiilor prime, aceasta este cea mai bună performanţă înregistrată, timp de 13 ani, de oricare dintre ţările mari din Europa în ultimii 50 de ani. În Germania, unde inflaţia anuală medie a fost de 1,6% în ultimii 13 ani, acest rezultat a fost mai bun decât cele înregistrate înainte de introducerea euro.

La fel de important este nivelul scăzut al anticipaţiilor privind inflaţia. Consiliul guvernatorilor BCE asigură o ancorare foarte solidă a stabilităţii preţurilor în următorii zece ani, în deplină concordanţă cu definiţia noastră: o rată a inflaţiei inferioară, dar apropiată de 2%.

Euro este o monedă credibilă, care s-a dovedit a fi un foarte bun mijloc de tezaurizare, bazat pe fundamente solide.

Aceşti ultimi opt ani pot fi împărţiţi în două perioade egale.

Primii patru ani au fost dificili, dar nu mai mult sau mai puţin decât se întâmplă, de obicei, în activitatea de bancher central. BCE a trebuit să menţină stabilitatea după spargerea bulei dotcom şi în condiţiile unor preţuri ridicate şi volatile ale petrolului şi produselor energetice. Ne-am străduit din răsputeri să menţinem guvernanţa fiscală a zonei euro, într-un moment în care cele mai importante trei ţări doreau să erodeze Pactul de stabilitate şi creştere. Şi, la fel ca întotdeauna, a trebui să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile decizii, inclusiv pentru majorarea ratelor dobânzilor, care, uneori, a nemulţumit un număr mare de autorităţi guvernamentale, participanţi pe piaţă sau instituţii financiare internaţionale. BCE a fost şi va rămâne puternic independentă.

Patru ani mai târziu s-a declanşat criza economică şi financiară.

O criză care nu a semănat cu cele pe care le-am cunoscut în ultimii 50 de ani. Nu a semănat cu primul şoc petrolier din anul 1973 sau cu cel de-al doilea, din 1980. Nici cu un eveniment precum criza datoriilor suverane din anii ’80 şi de la începutul anilor ’90. Nici cu criza din Asia sau cu spargerea bulei dotcom la începutul anilor 2000.

Începând cu luna august 2007, ne-am confruntat cu un nou tip de criză. Un fenomen mondial fără echivalent, prin natura şi dimensiunea sa, de la al Doilea Război Mondial încoace. Pentru prima dată în ultimii 66 de ani, în epicentrul crizei mondiale s-a aflat sistemul financiar al economiilor dezvoltate.

Impactul crizei asupra economiei reale ar fi putut avea magnitudinea unei mari depresiuni, dacă băncile centrale şi alte autorităţi publice nu ar fi reacţionat cu rapiditate şi hotărâre.

În ceea ce-l priveşte, de la debutul turbulenţelor financiare la data de 9 august 2007, Consiliul guvernatorilor BCE a aplicat „principiul separării”, făcând distincţia între măsurile „convenţionale” – respectiv ratele dobânzilor menite să asigure stabilitatea preţurilor pe termen mediu – şi cele „neconvenţionale” – concepute să contribuie la restabilirea unei mai bune transmisii a măsurilor convenţionale în perioadele de disfuncţionalităţi pe piaţă.

Credibilitatea euro şi ancorarea solidă a anticipaţiilor privind inflaţia în următorii 10 ani au fost menţinute pe toată perioada crizei. Acest lucru a fost posibil pentru că nu ne-am abătut nicio clipă de la direcţia aleasă – stabilitatea preţurilor – datorită politicii noastre privind rata dobânzii, rămânând, în acelaşi timp, vigilenţi în adoptarea măsurilor neconvenţionale corespunzătoare – alocarea integrală de lichiditate la rată fixă, achiziţionarea de obligaţiuni garantate şi programul destinat pieţelor titlurilor de valoare. Şi de această dată, toate deciziile Consiului guvernatorilor au fost adoptate în condiţii de independenţă deplină.

De la începutul crizei, am considerat că băncile centrale trebuie să facă dovada unor calităţi similare celor două virtuţi etice devenite celebre graţie lui Max Weber, care le-a formulat cu aproape un secol în urmă: etica convingerii şi etica responsabilităţii.

Am propus o analogie pentru a asocia măsurile „convenţionale” cu etica convingerii şi pe cele „neconvenţionale” cu etica responsabilităţii. La fel de importantă este păstrarea integrităţii între intenţie şi acţiune şi între acţiune şi consecinţe. „Principiul separării” propune o modalitate de păstrare a ambelor tipuri de integritate.

Max Weber însuşi a spus: „Das bedeutet nicht, dass eine Gesinnungsethik gleichzusetzen ist mit Verantwortungslosigkeit oder dass eine Verantwortungsethik gleichzusetzen ist mit prinzipienlosem Opportunismus […]. Die Gesinnungs- und die Verantwortungsethik sind keine Gegensätze, sondern ergänzen einander.” („Aceasta nu înseamnă că o etică a scopurilor ultime este echivalentă cu lipsa responsabilităţii sau că o etică a responsabilităţii este echivalentă cu un oportunism fără principii [...]. Etica convingerii şi etica responsabilităţii nu sunt opuse, ci complementare.”)

Criza a evidenţiat linii de falie în toate economiile dezvoltate importante ale lumii. Sustenabilitatea strategiilor acestora pe termen mediu şi lung a fost pusă în discuţie. În Europa – şi, în special, în zona euro –, fundamentele economice au fost pozitive, pe bază consolidată, în special în ceea ce priveşte situaţia fiscală generală şi echilibrul intern şi extern. Dar, la nivelul fiecărei ţări, principala slăbiciune a Uniunii Economice şi Monetare rezidă în guvernanţa insuficientă a uniunii economice, deşi uniunea monetară a avut rezultate pe măsura aşteptărilor.

Necesitatea de a consolida guvernanţa economică reprezintă primul învăţământ desprins în urma crizei. În numele Consiliului guvernatorilor, am solicitat în mod constant un „salt cuantic” în ceea ce priveşte guvernanţa. „Pachetul de şase propuneri” ( „six pack”) aprobat recent reprezintă un pas semnificativ. Implementarea acestuia ne va arăta dacă avem de-a face cu un „salt cuantic”. Apreciez, domnule preşedinte Buzek, hotărârea de care a dat dovadă Parlamentul European în cadrul discuţiilor purtate cu Consiliul.

În prezent, este necesară clarificarea gestionării crizei sub trei aspecte: întărirea capacităţii EFSF de a asigura stabilitatea financiară, pe baza unor politici structurale şi fiscale naţionale convingătoare, consolidarea bilanţurilor băncilor europene şi găsirea unei soluţii adecvate pentru ajustarea pe termen mediu în cazul Greciei.

Această clarificare este urgentă. Cred că celebrele cuvinte ale lui Jean Monnet – „Les hommes n’acceptent le changement que dans la nécessité et ils ne voient la nécessité que dans la crise” („Oamenii nu acceptă schimbarea decât în situaţii de necesitate şi nu văd necesitatea decât în situaţii de criză”) – surprind bine situaţia: ne aflăm, într-adevăr, în faţa unei crize mondiale. O ceremonie de rămas‑bun este un moment de reflecţie asupra trecutului şi asupra prezentului, dar şi o ocazie de a ne gândi la viitor.

Am avut privilegiul de a-i asculta pe cei doi fondatori ai Sistemului Monetar European, precursorul monedei unice europene. Le mulţumesc foarte mult pentru deosebita generozitate de a ne fi împărtăşit din experienţa şi marea lor înţelepciune.

Îmi voi asuma riscul de a exprima o opinie personală, şi nu neapărat opinia Consiliului guvernatorilor BCE. Pe termen lung, Europa trebuie să finalizeze proiectul aşa-numitei „Uniuni Economice şi Monetare”. După cum am spus deja, ar fi oare prea îndrăzneţ ca, în această viitoare Uniune Economică şi Monetară, cu o piaţă unică, o monedă unică şi o bancă centrală unică, să preconizăm şi o componentă executivă? Nu neapărat un ministru al finanţelor care să administreze un buget federal considerabil, ci unul care să exercite responsabilităţi directe în cel puţin trei domenii: în primul rând, în ceea ce priveşte supravegherea riguroasă atât a politicilor fiscale, cât şi a celor privind competitivitatea, având capacitatea de a lua, în cazuri excepţionale, decizii cu aplicabilitate imediată într‑o economie care pune în pericol stabilitatea financiară a zonei euro; în al doilea rând, toate responsabilităţile conferite, în general, unui organ executiv în ceea ce priveşte sectorul financiar integrat al Uniunii, care să completeze integrarea deplină a serviciilor financiare; şi, în al treilea rând, reprezentarea Uniunii în cadrul instituţiilor financiare internaţionale.

Jean Monnet a mai scris că: „Personne ne peut encore dire aujourd’hui la forme qu’aura l’Europe que nous vivrons demain, car le changement qui naîtra du changement est imprévisible.” („Nimeni nu poate spune astăzi cum va arăta cadrul instituţional al Europei de mâine, deoarece schimbările de mâine, care vor fi determinate de schimbările de azi, sunt imprevizibile.”)

Am încredere că schimbările de azi, determinate de criza mondială, reprezintă exact acel tip de schimbări despre care Jean Monnet considera că ar putea conduce la crearea unui nou cadru instituţional.

În orice caz, aceste decizii nu pot fi luate decât de democraţiile noastre, de cetăţenii Europei, faţă de care suntem responsabili.

Indiferent ce ne rezervă viitorul, puteţi avea certitudinea că Consiliul guvernatorilor BCE va rămâne fidel mandatului său principal şi că BCE, împreună cu Eurosistemul, va continua să fie o ancoră a stabilităţii şi a încrederii.

Îi adresez cele mai bune şi mai calde urări succesorului meu, Mario Draghi, care şi-a pus înţelepciunea şi experienţa în slujba Consiliului guvernatorilor în ultimii ani. A participat, împreună cu noi toţi, la luarea deciziilor colegiale. Calităţile sale remarcabile îl vor ajuta să aibă un mandat de succes în fruntea echipei monetare europene, alături de Comitetul executiv şi Consiliul guvernatorilor.

Daţi-mi voie să închei într-o notă personală şi să adresez mulţumirile mele tuturor celor cu care am lucrat de-a lungul anilor la proiectul Uniunii Economice şi Monetare a Europei. Mai ales astăzi, ţin să aduc un omagiu colegilor mei de la BCE, actualilor şi foştilor membri ai Comitetului executiv, ai Consiliului guvernatorilor şi ai Consiliului general. Aş dori să îmi exprim recunoştinţa faţă de întregul personal al BCE. Toţi membrii personalului au avut o contribuţie decisivă la realizarea obiectivului nostru principal. Merită întreaga apreciere şi gratitudine pentru devotamentul, angajamentul, profesionalismul şi eforturile deosebite pe care le-au depus.

Prezentul necesită acţiuni imediate. Viitorul are nevoie de o viziune care să indice direcţia în care ne îndreptăm, de simţ de orientare.

Acţiuni imediate. Vorbele lui Goethe au rămas celebre: „Wissen ist nicht genug; wir müssen es anwenden. Wollen ist nicht genug; wir müssen es tun!” („Ştiinţa nu este de-ajuns; e nevoie de practică. Voinţa nu este de-ajuns; e nevoie de acţiune!”) Cred că acest citat corespunde perfect simţului acţiunii care ar trebui să inspire Europa în zilele următoare.

Şi simţului de orientare. Jean Monnet a folosit, referitor la noi şi la viitorul nostru, aceste cuvinte: „Continuez, continuez, il n’y a pas pour les peuples d’Europe d’autre avenir que dans l’union.” („Continuaţi, continuaţi! Nu există alt viitor pentru popoarele Europei decât în uniune.”) Iar Alcide de Gasperi a spus: „è la volontà politica di realizzare l'Unione che deve essere il fattore determinante, la forza di propulsione” („cel mai important factor, care trebuie să prevaleze, este voinţa politică de a construi Uniunea”).

Vă mulţumesc pentru atenţie.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media