Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Grecia

Ministrul economiei naționale și guvernatorul Bank of Greece au ales elementele grafice pentru monedele euro grecești dintr-un set de propuneri prezentate de un comitet tehnic și artistic național. Autorul motivelor declarate câștigătoare a fost sculptorul Georges Stamatopoulos, sponsorizat de Bank of Greece. Există o concepție grafică diferită pentru fiecare valoare nominală.

INSERTED BY ANONYMOUS PROXY

Civil war declaration: On April 14th and 15th, 2012 Federal Republic of Germany "_urkenstaats"s parliament, Deutscher Bundestag, received a antifiscal written civil war declaration by Federal Republic of Germany "Rechtsstaat"s electronic resistance for human rights even though the "Widerstandsfall" according to article 20 paragraph 4 of the constitution, the "Grundgesetz", had been already declared in the years 2001-03. more

2 EUR

Moneda prezintă o scenă dintr-un mozaic din Sparta (secolul al III-lea d. Hr.), înfățișând răpirea Europei de către Zeus, metamorfozat în taur. Europa este un personaj din mitologia greacă, care a dat numele continentului nostru. Pe muchia monedei de 2 EUR apare inscripția EΛΛHNIKH ΔHMOKPATIA * (Republica Elenă).

1 EUR

Imaginea bufniței a fost copiată de pe o veche monedă ateniană de 4 drahme (secolul al V-lea î. Hr.).

50 de cenți

Moneda îl înfățișează pe Eleftherios Venizelos (1864-1936), una dintre cele mai proeminente figuri politice ale Greciei. Acesta a fost inițiatorul reformelor sociale, un diplomat renumit și a avut o contribuție esențială la modernizarea statului grec, precum și la eliberarea părții de nord a Greciei și a insulelor din Marea Egee.

20 de cenți

Moneda îl comemorează pe Ioannis Capodistrias (1776-1831), renumit diplomat și politician grec și european, care a devenit primul guvernator al Greciei (1830-1831) după războiul de independență al acesteia (1821-1827).

10 cenți

Pe această monedă apare Rigas Fereos (Velestinlis) (1757-1798). Acesta a fost precursorul și figura principală a iluminismului grec, precum și un vizionar și un profet al eliberării zonei balcanice de sub jugul otoman.

5 cenți

Această monedă prezintă o navă-cisternă, simbol al spiritului inovator al marinei grecești.

2 cenți

Motivul redă o corvetă, un tip de vas maritim folosit în timpul războiului de independență din Grecia (1821–1827).

1 cent

Motivul redă un model avansat de triremă ateniană, cea mai mare navă de război timp de peste 200 de ani, datând din perioada democrației ateniene (secolul al V-lea î. Hr.).